Jelna & Lechburg, două crame cu întâmplări frumoase la București
Bucureștiul reprezintă aproximativ 50% din piața produselor premium a României, îmi spunea acum câțiva ani cineva specializat în acest segment de vânzări. Nu e de mirare, așadar, că oricine vrea să-și facă oferta cunoscută trebuie să “bată” Capitala cu oarecare frenezie. La începutul verii 2018 a fost rândul cramelor transilvănene Jelna și Lechburg (vă și invit astfel să le vizitați site-urile). N-au făcut-o împreună, ci separat, dar le leagă zona de origine (Lechința) și perioada promovării – așa că vi le “povestesc” aici pe amândouă.
Darius Pripon, învingătorul de la Crama Jelna!
Mai mici (numai 26 de hectare, dintre care nu toate pe rod), cei de la Jelna au făcut o lansare “de fițe” (doar am auzit, n-am putut ajunge) la Radisson Blu. Doar vremea capricioasă a începutului de iunie i-a împiedicat să facă o veritabilă petrecere la piscină, așa cum intenționaseră. Însă invitații s-au putut bucura oricum de personalitatea răcoritoare și profesionistă a pasionatului wine maker cu prenume istoric Darius Pripon, un tânăr despre care lumea vinului mai auzise și despre care pun pariu că va mai auzi și în viitor. Cum n-am fost la lansare, am încercat și reușit să ne vedem a doua zi, la Wine Club by Vinexpert, în Unirii, unde am stat de vorbă 40 de minute și unde ceva mai târziu am putut gusta un Sauvignon Blanc și un rose din Pinot Noir ieșite din mâna lui și care, ambele, mi s-au părut vinuri cu personalitate distinctă în peisajul de la noi din țară: intense olfactiv, vioaie dar și cu oarecare “corpolență” și un parcurs gustativ suficient de complex pentru prețul cerut. Cele două mi-au stârnit curiozitatea să încerc și vinurile fermentate cu drojdii sălbatice, dar și alte experimente despre care Darius mi-a vorbit cu multă pasiune: “Vinific ascultând cu atenție vocea terroir-ului. Dacă timpul și viața mi-au oferit șansa de a vinifica în mai multe zone din România și din lume, de a studia în România, Spania și Italia, toată această experiență nu a făcut altceva decât să mă smerească în fața perfecțiunii naturii, a jocului vieții din vița-de-vie și a ingineriei naturale ce alchimizează strugurele în vin”.
mai mult: vinul.ro
sursa: vinul.ro