Navicella, vinul iconic al cramei Jelna
Navicella reprezintă pactul nostru metafizic cu vița-de-vie și cu vinul pe care aceasta este destinată să-l nască. Vinul, prin natura sa, poate să oglindească secole de cultură și tradiție. Navicella, capodopera pictorului Giotto di Bondone, se regăsește, sub forma uneia din cele trei copii, în biserica din Jelna. Iată cucernicul nostru omagiu!
Darius Pripon, oenolog – Crama Jelna
Că sunt fan Lechința, Crama Jelna mai exact, vinurile făurite de Darius Pripon și mai specific, nu cred că e neapărat o noutate pentru cineva din cercul meu.
Drept urmare, acum câteva săptămâni, am fost la lansarea oficială a celui mai așteptat vin produs de Crama Jelna, vârful de lance cum le place centurionilor să-l alinte, Navicella.
Dacă sunteți ca mine, o să vi se pară cunoscută denumirea Navicella, dar nu știți de unde să o luați. Eu așa eram: parcă am mai auzit de Navicella și cumva mă simțeam, oarecum, prost că nu reușeam să pun exact punctul pe i.
Vă dați seama că m-am bucurat extrem de mult să aflu povestea din spatele brandului Navicella spusă chiar de către managerul Transilvania Print, Marin Ecedi, cel care a imaginat-o și pus în practică. Și că, totodată, pot să o împărtășesc cu voi, astfel încât următoarea dată când serviți vinul alături de prieteni să le-o spuneți și lor.
De ce Navicella?
În jurul anului 1300, Giotto di Bondone, marele pictor renascentist italian, a realizat, la comandă Papei, o impresionantă frescă numită Navicella. Aceasta reprezenta scena în care Iisus mergând pe apă ajunge la corabia în care se aflau ucenicii săi.
La reconstrucția bazilicii Sf. Petru din Roma, fresca a fost distrusă, rămânând astfel doar în inimile pelerinilor care au văzut-o. Totodată știm că s-au realizat câteva copii ale acesteia, iar singurele copii (re?)cunoscute în întreaga lume sunt la Strasbourg / Franța, Florența și Pistoia / Italia și Navicella Transilvanică, pictată în anul 1520 în biserica din Jelna / Senndorf.
Registrele bisericii spun că pictorul a fost plătit pentru munca să în butoaie de vin din Jelna.
Navicella. Vinul
Vinul iconic al cramei Jelna, Navicella, este un blend între Pinot Noir (85%), Cabernet Sauvignon (9%) și Merlot (6%), care a fost maturat timp de 14 luni în barrique de stejar transilvănean și încă 8 luni în sticlă.
Am așteptat foarte mult ziua aceasta. A fost o investiție costisitoare, dar pentru noi, cei de la Crama Jelna, vinul acesta înseamnă maturitatea noastră. Este un vin care ar trebui să reziste cu brio 20 – 30 de ani. Este un vin la care am visat de mult să îl pot face.
Darius Pripon, winemaker
Recomandarea lui Darius Pripon este să-l lăsăm să se odihnească 24 de ore înainte de a ne bucura de el.
Drept urmare dacă aveți de gând să-l serviți în restaurant, ideal este să-i anunțați din timp, astfel încât să-l pregătească corect.
La degustarea care a avut loc la galeria Concentric din Bistrița, acesta a fost deschis cu 20 de ore înainte și fără să fiu părtinitor sau influențat de admirația pe care i-o port, a fost cel mai bun vin roșu pe care eu l-am degustat până în acest moment.
mai multe: ciulea.ro
sursa: ciulea.ro