Sauvignon Blanc Late Harvest - Dealu’ Negru by Jelna

Vita-de-vie: anul 6, a 3-a recolta, Sauvignon Blanc, parcela Dealul Ursului

Areal: DOC Lechinta-Jelna

Anul Recoltei: 2017

Sistem de conducere: Cordon bi-lateral

Producție la hectar: 3T/Ha

Recoltă: Strugurii au fost culeși manual și adunați în lădițe de capacitate mica (10kg) în prima decadă a lunii noiembrie, pentru ca mai apoi sa fie stocați in depozite frigorifice cu scopul de a fi aduși la o temperatură joasa de aproximativ 0-2 grade C.

Vinificație: Imediat ce au atins temperatura optimă, strugurii au fost selectaţi cu ajutorul unei mese vibrante şi apoi desciorchinaţi cu blândeţe. Zdrobiţi fiind uşor, aceştia şi-au urmat cursul natural spre presă, unde au fost presaţi uşor cu o presiune de pana la 0.3 bari. Mustul ravac a fost lăsat la decantare naturală, fiind imediat deburbat şi pregătit pentru fermentare. Încocularea s-a efectuat în 2 faze, secvenţial, prima cu T. Delbruekii, unde fermentarea a durat 7 zile la o temperatură de 12 grade C, apoi s-a încoculat cu Saccharomices Cerevisiae, ridicând temperatura la 14-16 grade C. Aceasta ultimă fază, adică faza a 2-a a fermentaţiei a durat undeva la 4-5 zile, până la atingerea unui zahăr rezidual de 72g/l. Momentan când mustul în fermentaţie, a fost tratat printr-un puternic şoc termic, reducând temperatura de la 14 grade C, la 2 grade C, pentru a stopa activitatea drojdiilor.

Maturare: Maturare pe drojdii fine, în tancuri de inox. S-a efectuat câte un batonaj la fiecare 7 zile, timp de 4 luni.

Editie limitata la 2400 sticle de 375ml

Volum Alcool: 12.5%

Aciditate: 7.8 g/L TA

Zahăr rezidual: 72 g/L

Trăsături Organoleptice:

  • Culoare: Strălucitoare verzuie cu nuanţe de galben pai.
  • Olfactiv: Desertul nostru, se deschide în note dulci de flori de soc, miere de salcâm, fagure, ceai verde şi fructul pasiunii.
  • Gustativ: Cu toate că are un zahăr rezidual de 72g/l, fiind ajutat de aciditatea sa vibrantă, servit la 6 grade C, etalează un echilibru nespecific pentru un vin de desert, nefiind deloc greoi, dispune de o prospeţime, băubilitate fermecătoare.

Temperatura de servire: 6 grade Celsius